Maggie review

Desi intr-un post anterior spuneam ca voi face un review pentru Ex Machina pe care il asteptam de multa vreme, am facut ce-am facut si m-am razgandit. Desi mi-a placut filmul si l-am apreciat, trebuie sa recunosc ca Maggie m-a impresionat mai mult overall. Or it may just be because at my core I’m a pessimist :). Let’s find out.

Zombies. Cuvant deja clicheu la Hollywood, alaturi de vampiri, varcolaci si vrajitoare. O parada de monstrii de Halloween, care nu mai conteneste sa dispara de pe ecranele cinema-urilor si TV-urilor noastre.

In majoritatea timpului, creaturile de mai sus ajung sa fie impuscate, strapunse cu diverse obiecte ascutite, reduse la bucati de explozii sau cine mai stie ce alte ingeniozitati pirotehnice ale mintii umane, supravietuitoare de fel. In tot acest cocktail exploziv, Maggie aduce o privire mult mai intima asupra ideii de zombie. Mai exact, pune acest termen in contextul familial.

Povestea e relativ simpla: fiica cea mai mare (Abigail Breslin) a unei familii de fermieri din America fuge de acasa in timpul unei epidemii ciudate care transforma mortii in „The Walking Dead” (no pun intended), e muscata de un astfel de specimen si isi petrece ultimele ei clipe alaturi de mama (Joely Richardson) si tatal ei (Arnold Schwarzenegger). Pe langa toate astea, Maggie e „amenintata” si de necesitatea de a fi trimisa intr-o tabara de „carantina” odata ce „zombie mode is full ON”, lucru care, din spusele altora, nu e tocmai ok.

Aceasta alegere (de a merge sau nu in carantina) atarna asupra tuturor personajelor ca o secure, pana la finalul filmului. Niciun membru al familiei nu stie exact ce sa faca: sa se indeparteze de fiica lor (asa cum face mama vitrega), sa continue sa stea alaturi de ea pana la final cand ar putea sa-i administreze o doza letala de shotgun pe crestet sau sa-i ofere o injectie folosita de medici pentru a-i „linisti” pe infectati? Alegeri grele, alegeri sinistre, pe care niciun parinte nu ar trebui sa fie pus sa le faca.

Dupa cum poate stiti, sunt un fraier pentru filmele atmosferice. Si Maggie e fara dar si poate un film atmosferic. Aproape lipsit de culoare, cu o furtuna in departare care se tot apropie pe masura ce lucrurile evolueaza si un sentiment de sfarsit de lume in privirile tuturor personajelor.

Arnie cred ca e revelatia acestui film. Mi se pare ca se potriveste foarte bine rolului de tata protector si, mai mult decat atat, durerea si mila se vede atat de bine pe fata lui barboasa si plina de riduri. Imi place ca Arnold plange in pelicula asta, ca e speriat, ca e furios dar neputincios, imi place ca e un tata iubitor si un personaj a carui durere o poti intelege si empatiza.

Abigail, in rolul lui Maggie e…ok. Nu pot sa zic ca am fost super surprins de ea, insa actingul e decent. Cu toate astea, daca as sti ca in 2 saptamni m-as transforma in zombie, cred ca eu personal as fi putin mai panicat decat ea. Dar poate nu inteleg eu suficient de bine fetele 🙂 .

Maggie e un film care se bazeaza pe emotii, pe relatiile dintre tata si fiica, dintre fiica si mama vitrega, fiica si prietenii ei. E o micro lume care se destrama incet incet, fara ca cineva sa poata face ceva in sensul asta.

Ce m-a impresionat foarte tare a fost finalul si, evident, muzica.

Desi nu vreau sa stric surpriza nimanui, sa spunem ca nu ma asteptam neaparat la final. Scena respectiva e filmata ingenios, e perfect imbinata cu ideea pe care filmul vrea sa o transmita (dragostea dintre tata si fiica transcede chiar si boala sau suferinta) si se incheie cu unul dintre cele mai triste si frumoase cantece de pian pe care le-am auzit in ultima perioada.

 

 

All in all, Maggie e un film despre dragostea parinteasca, intr-o lume apatica si gri. Despre cum ar trebui sa fie parintii cu copii lor, in momentele bune si in momentele rele si, despre cat de greu si dureros e sa iei decizii dificile pentru copilul tau.

Mie mi-a placut, asa ca vi-l recomand. Nu e un film cu explozii, nu e un film palpitant. E un film lejer, dar totodata plin de angoasa. Un soi de Duminica innorata, cu tunete, dar fara ploaie.