Hotline Miami 2: Wrong Number

Hotline Miami a fost primul meu joc terminat pe PS Vita. L-am luat gratuit de pe PSN, curtoazie a celor 2 saptamani de gratuitate oferite atunci cand am capatat consola.

Si cum la momentul respectiv PS Vita nu prea avea jocuri de care sa ma bucur, am zis sa-i dau o sansa.

Initial n-am inteles cum se joaca Hotline Miami. Mai mult, mi s-a parut mult prea dificil de continuat. Asa ca am inchis consola si am zis sa ma ocup de altceva. Ulterior, m-am reapucat de jucat. I caught the bug. Muzica, gameplay-ul, dorinta de a trece mai departe, m-au facut sa reincep Hotline Miami si sa nu-l las in pace pana cand nu l-am terminat.

Si asta am si facut. Soundtrackul din Hotline Miami e unul din cele mai grozave pe care le-am auzit intr-un joc video. Gameplay-ul la fel si, daca va vine sa credeti, chiar si povestea e interesanta.

Toate astea intr-un joc 2D, pixelizat in care tot ce faci e sa omori brutal mafioti si derbedei, controland niste personaje psihotice, care isi acopera chipurile cu masti de animale. Dar dupa cum bine stim, aparentele sunt inselatoare.

O, yeah! Fuck'em up!

Oh, yeah! Fuck’em up!

La fel ca Demon’s Souls si Dark Souls, Hotline Miami are ca principal punct de rezistenta gameplay-ul neiertatori. Ai clipit, ai gresit, ai murit. Din multe puncte de vedere, Hotline Miami aduce aminte de jocurile vechi in care sistemul de „vieti” nu fusese introdus inca. Pe principiul: one hit, one kill, atat la inamici cat si la personajul controlat de tine.

Hotline Miami e colorat, e plin de viata si moarte, plin de fum, de violenta, de sange, dar si de control precis, de exactitate imbinata cu haos si distractie. E ceva greu de exprimat in cuvinte. E o experienta inedita. E un masochism virtual.

 

Si evident, atunci cand am auzit ca Hotline Miami 2: Wrong Number va aparea in 2015, am zis ca e clar cazul pentru o noua runda de distractie „pedepsitoare”.

Trebuie sa va marturisesc, mi-a fost putin teama ca jocul nu o sa se ridice la nivelul primului. Ca sunet, ca atmosfera, ca poveste. Insa acum ca l-am jucat, tin sa va precizez ca m-am inselat.

Hotline Miami 2 este la fel de bun ca primul joc, te pedepseste la fel de bine si iti da la fel de multa adrenalina in momentul in care ai reusit sa termini un nivel extraordinar de dificil. Veti injura, veti blestema, veti sari in sus de bucurie cand ati omorat pe ultimul mafiot din incapere. Si, mai ales, veti da din cap pe beat-urile la fel de grozave (poate si mai si) ca cele din primul Hotline Miami.

De data aceasta, jocul aduce mai multa varietate:

  • mai multe personaje controlate, mai multe tipuri de gameplay. Exista personaje non violente, care nu omoara pe nimeni, personaje care-si folosesc doar puminii, altele care au arme in ambele maini si, la un moment dat, controlezi doua personaje (frati) deodata, unul cu o drujba, altul cu arme.
  • mai mult dialog, mai multa poveste, lucrurile sunt mult mai complexe this time around
  • soundtrackul e bestial. Nu pot sa va zic suficient lucrul asta, dar chiar este!
  • lucrurile nu mai sunt la fel de repetitive ca in primul joc, au o logica, au un inceput, mijloc si sfarsit.
  • povestea e prezentata pe capitole ca intr-un serial TV inregistrat pe casete VHS. Destul de draguta ideea.

 

Cu toate astea, sunt si unele lucruri mai putin bune in aceste sequel:

  • buguri. In primul Hotline Miami n-am sesizat niciun bug. Bine, evident ca erau „cheap deaths”-urile cauzate de inamici care te vad de la 100 km distanta si te executa point blank fara probleme, dar Hotline Miami 2 are buguri clare. Caini care se invart in cercuri fara sa te atace, inamici care se blocheaza in colturile usilor. Mi s-a intamplat de nenumarate ori sa vad asa ceva si, desi bugurile astea fac lucrurile putin mai usoare, pe de alta parte te si scot din concentrarea in care te adanceste initial jocul
  • prea mult dialog. E o sabie cu doua taisuri. De aceea l-am mentionat si ca punct tare. Stiu, povestea nu are cum sa mearga mai departe intr-un joc in care personajele nu au voce, fara dialog. Dar for God’s sake, la un moment dat dialogul devine atat de plictisitor incat dai next next next pana la urmatoarea scena.
  • prea putine masti. Da, sunt mai multe personaje pe care le controlezi, insa e pacat ca in primul joc aveai zeci de masti din care sa alegi, iar aici nu ai decat din 4.

Insa toate partile astea negative pot fi foarte usor trecute cu vederea. Hotline Miami 2 este din acelasi aluat ca primul. Pe alocuri chiar mai bun. E frustrant, e greu, dar si glorios atunci cand reusesti. Iti da o stare de viteza, de dinamism si panica pe care putine jocuri ti-o pot da.

Asa ca, din punctul meu de vedere, Hotline Miami 2 e o experienta pe care e musai s-o incercati. Pana data viitoare, va las cu soundtrackul full al acestui joc. Enjoy! Personal imi place foarte mult Moon – Dust si Light Club – Blizzard: