Horror: the legacy

Acum cateva zile am vazut It follows, un film horror care personal mi-a placut foarte mult si mi-a dat speranta ca filmele de acest gen pot transmite o gama mai larga de sentimente decat sperieturi spontane.

Azi am vazut Insidious: Chapter 3 care de fapt ar trebui sa se cheme Insidious: Chapter 0 si mi-am dat seama ca Hollywood-ul nu invata niciodata din greseli.

Asa ca, m-am hotarat sa fac un soi de dublu review, in care sa incerc sa va argumentez de ce It follows e „the lesser of two evils” in toata ecuatia asta. Let’s dig in the horror sandwich:

Vreau sa mentionez inca de la inceput: It follows nu e o capodopera. De fapt, trebuie sa recunosc ca scena cu care incepe pelicula mi se pare foarte stupida (la o prima vedere) si haotic filmata. Insa daca aveti rabdare si treceti de momentul de inceput, lucrurile devin din ce in ce mai bune.

Pe scurt, It follows e o metafora la adresa violului. Pe…lung :), plotline-ul poate fi descris in modul urmator: intr-o suburbie americana, tipa se indragosteste de un tip. Intr-una din seri, fac sex in masina tipului, dupa care el o drogheaza si o aduce intr-o cladire abandonata. Acolo ii spune ca i-a „pasat” ceva facand sex cu ea, ceva care nu e uman, ceva care o va omora daca nu face la randul ei sex cu altcineva, pentru a o pasa mai departe. Nimeni nu stie cum arata acest „ceva” fiindca poate fi oricine: poate fi un prieten apropiat sau un necunoscut care se apropie de tine in multime. Toti cei care l-au vazut odata, il vor vedea intotdeauna, insa doar persoana „bantuita” curent e direct amenintata. Daca ea moare, tot restul lantului cade. „Creatura” va veni dupa fiecare dintre ei si ii va omora.

Good night and good luck!

Good night and good luck!

Poate ca premisa asta nu suna foarte infricosator. Si asta fiindca nu este. It follows nu se bazeaza, in majoritatea timpului, pe jump scares, ci pe inducerea unei atmosfere de discomfort.

Imi place foarte mult cum filmul asta a reusit sa isi construiasca lumea din jurul personajelor:

  • o suburbie americana, cu case si prieteni apropiati care se stiu de o viata
  • un stil retro, indus artificial intr-o lume moderna. Adolescentii din film au telefoane mobile cu touch screen, dar televizoare cu tub alb negru la care vizioneaza filme vechi. O lume putin out of sync, o combinatie de nou cu vechi care iti da un sentiment ciudat.
  • un soundtrack facut la sintetizator care m-a dat pe spate
  • imagini dezolante cu cladiri parasite, o lume in ruina, o lume unde nimanui nu ii pasa de nimic
  • jocul camerei de luat vederi, tot timpul concentrandu-se pe ceva care vine din departare
  • un sentiment de singuratate. Adolescentii din film nu sunt niciodata protejati de parinti. Parintii parca nici nu exista in filmul asta. Si asta il face cu atat mai apasator.

„Chestia” care urmareste personajele mi se pare si ea suficient de bine construita pentru a fi amenintatoare. Un om sanatos la cap ar zice: hai frate, e o „chestie” care merge (nu fuge) catre tine. O poti vedea de la kilometrii distanta, daca esti atent. Ai putea fugi si ai putea scapa fara probleme, nu?

Da, asa este. Asta si fac personajele din film. Insa la un moment dat, vei obosi sa mai fugi. Vei avea nevoie de odihna, vei vrea sa dormi. Si in acele momente, indiferent de cat de greu se misca aceasta creatura, te va ajunge din urma. Si…iti va veni de hac.

Imi place ideea unui „monstru” lent (for a change) si cred ca este foarte bine aleasa si executata in acest film. Creatura e ca o boala care se prinde de tine si care te afecteaza treptat, dar sigur. E nemiloasa, neintrerupta, insa nu o simti decat atunci cand este prea tarziu.

Run...

Run…

Personajele sunt apatice si cateodata stupide in alegerile facute. Ceea ce nu e departe de adevar; se comporta ca niste adolescenti si asta le da mai multa credibilitate de cat poate ar fi vrut filmul sa le dea. Da, sunt praf si nu gandesc; da, tipa aiurea si fac alegeri gresite; da, ajung sa faca sex intre ei si, automat, sa se transforme in tinte pentru monstru. But that’s just part of the fun!

Desi se misca la un pas foarte lent, It follows e o pelicula foarte bine executata. Are evident toate cliseele unui film horror, dar asta nu inseamna ca e un film slab. Lumea, atmosfera, creatura, soundtrack-ul, personajele si tensiunea sexuala chiar reusesc sa faca din acest film un must see al genului. Nu va asteptati sa va speriati, ci mai degraba sa vi se faca pielea gaina si sa ramaneti cu un sentiment ciudat si „fuzzy” dupa.

„Unsettling” e cuvantul potrivit. Cele mai apropiate filme ca vibe mi se par: Enemy si Under the Skin.

 

Insidious 3. Oh, God.

Trebuie sa recunosc, primul Insidious mi s-a parut genial. Mi-a placut povestea cheesy, dar infricosatoare, monstrul care mi-a dat cosmaruri cateva zile dupa, am apreciat partea funny si m-am bucurat sa vad ceva nou.

Acum, la cea de-a treia pelicula din serie, lucrurile par sa se fi pus pe repeat. Pe langa faptul ca Insidious: Chapter 3 e ilogic din punct de vedere al titlului fiindca in sine filmul e un prequel al originalului, toata actiunea din cadrul sau e o repetitie a ceea ce s-a intamplat deja in primele doua. Singurul „ajutor” pe care il aduce seriei este ca explica unele lucruri despre personajele din Chapter 1 si Chapter 2. Dar in rest, copy paste, give-us-your-money-bullshit.

Make them stop making these...please!

Make them stop making these…please!

Povestea e stiuta si ras-stiuta: o adolescenta isi pierde mama bolnava de cancer, incearca sa o contacteze de una singura…vorbind prin camera ei (who knew contacting the dead would be so easy?!), „ceva” din partea cealalta ii raspunde, ea crede ca e mama ei dar…evident ca nu e. Asa ca: enter the psycic from Chapter 1 and 2. Doamna medium cu puteri supranaturale o ajuta pe adolescenta sa scape de creatura care se lipise de fundul ei si…the (happy) end.

Uitandu-ma la filmul asta n-am simtit absolut nimic. Toate sperieturile le puteam preconiza de la 10 minute distanta. Liniste, liniste, liniste, boooo! E trist sa vad ca o franciza de genul asta a ajuns asa de jos. In loc sa inoveze, Insidious 3 face acelasi lucru ca multe alte filme horror cu 2, 3 sau alt numar in coada: repeta reteta originala, cu mici modificari pe ici pe colo.

Soundtrackul probabil ca exista, dar eu nu l-am retinut. Imaginile sunt ok, dar mai mult de atat nu pot sa va zic. Personajele sunt clisee umblatoare, fara pic de emotie in ele. Iar monstrul, ih, e…trist. Nimic nou, nimic diferit. Just the same thing over and over again. Pentru 90 de minute.

Personal, m-am bucurat cand au inceput sa ruleze credits-urile si abia astept sa NU apara un alt capitol din aceasta pelicula.

Luke...I'm your father!

Luke…I’m your father!

So there you have  it: una buna, una rea, ca asa-i in viata. Greu mai gasesti in zilele noastre filme horror care au o executie buna, cu atat mai putin care incearca ceva nou. Asa ca, indiferent de ce parere au altii despre ele, astazi It follows ia premiul cel mare si Insidious 3 merge acasa fara nimic.

Pana data viitoare, boo! Didn’t see that coming, did you? 😀