Goodbye to Tudor

Azi scriu cel mai trist post din tot blogul asta. Dar ceva din mine imi spune foarte clar ca trebuie sa o fac: azi imi iau ramas bun de la colegul meu de banca din generala, Tudor Golu.

Tudor a fost una dintre victimele incendiului de la Colectiv.

In ziua cu pricina am intrat pe Facebook si i-am vazut postarea in feed: “Nu stiu eu prea multe, dar stiu unde o sa fiu diseara”. Tin minte ca la momentul respectiv mi s-a parut foarte cool imaginea cu care se promova concertul Goodbye to Gravity si, ulterior, am aflat tot de pe net ca era opera lui Tudorica.

Fiindca da, Tudor desena. Si desena al naibii de bine. Eu nu am fost inzestrat cu un talent de genul asta, dar am o memorie destul de buna.

Si imi aduc aminte de momentele in care eram coleg de banca cu el in generala. Imi aduc aminte cum Tudor il desena fara pic de efort si la ultimul detaliu pe Predator-ul din filmul cu acelasi nume, pe Abe din jocul Abe’s Exodus (pe care de altfel il si adora). Imi aduc aminte cum in orele de religie desena la final de caiet cate un sfant gigantic care strivea sub picioarele lui un drac.

Imi mai aduc aminte ca Tudor facea Aikido cand era la scoala generala. Si nu cred ca i-am multumit niciodata suficient de mult nici lui, nici parintilor lui care ma duceau din cand in cand acasa dupa scoala in masina lor. Fiindca intamplarea a facut sa stam aproape unul de celalalt, in acelasi cartier.

Imi aduc aminte cum radeam ca doi copii bezmetici pe strazile din fata scolii nr. 150 dupa ore, cum Tudor se prostea vorbind in tot felul de voci care mai de care mai traznite si cum faceam amandoi haz de necaz cand aveam cate-o problema cu vreun profesor.

Imi aduc aminte cand in una din zile am vazut un accident pe trecerea de pietoni de langa scoala. Imi aduc aminte ce ingrijorat era Tudor si ce serios devenise, chiar daca in urma cu cateva momente ne prapadeam de ras de la vreo gluma spusa.

Inca de la inceput mi-a fost foarte clar ca omul asta este foarte talentat si pasionat de ceea ce face. Si in acelasi timp, o persoana cat se poate de buna si onesta. Avea o imaginatie incredibil de vie, o energie si un umor care te molipseau. Si peste toate astea, nu se lauda cu talentul lui ci tot timpul incerca sa se autodepaseasca. Era sarguincios si dedicat perfectionarii darului sau.

Ultima data cand l-am vazut pe Tudor a fost in facultate. Ne-am imprietenit pe Facebook si am zis ca e cazul sa ne revedem. Mi-a spus ca vrea sa se mute din cartierul unde a copilarit si ca incepe sa cante serios la chitara. Fiind amandoi rockeri, am inceput sa insiruim toate trupele care ne placeau. Parca il aud si acum, la finalul discutiei, dupa ce am coborat din 226: “…Sau Sepultura? Pe ei ii stii? Frate, aia sunt la alt nivel!”.

De atunci, am continuat sa-l cunosc pe Tudor prin Facebook. Am vazut cu drag schitele pe care le mai posta din cand in cand, cu tot felul de creaturi fantastice, am ascultat melodiile de la Axial Lead, unde era si chitarist si m-am bucurat ca traieste o viata asa cum o merita: tumultoasa, plina de creativitate, plina de arta, inconjurat de prieteni.

Sambata seara, dupa incendiul de la Colectiv am aflat de pe Facebook ca e printre victime. Si efectiv mi-a cazut lumea in cap. Eram racit cobza, insa sentimentul care m-a cuprins a intrecut de departe orice stare de rau cauzata de vreo gripa. Mi-am zis ca dupa ce ma refac, merg sa donez sange pentru el, merg sa-l vad la spital. Vroiam sa ajut cumva, insa ma simteam neputincios.

Intamplarea a facut ca Lunea urmatoare a trebuit sa ma despart subit si pentru totdeauna de bunicul meu. Asa ca am fost nevoit sa plec din Bucuresti timp de cateva zile. Cu toate astea, am avut mereu in gand ca atunci cand ma intorc, sa scriu macar ceva pentru a-l imbarbata pe Tudor, care lupta in spital contra unor rani pe care nici el, nici altcineva nu le-ar merita vreodata.

Acum…acum iata ca m-am intors. Insa Tudor n-a vrut sa ma mai astepte. A plecat. Iar textul asta care trebuia sa fie o indemnare vitejeasca la lupta, s-a transformat intr-o scriitura trista si stangace.

Si, printre putinele dati, am in mine un sentiment pe care nu-l pot descrie foarte precis. E o durere combinata cu teama si un adanc regret. Regret ca Tudor desenatorul, Tudor designerul grafic, Tudor chitaristul, Tudor rockerul…Tudor, colegul meu de banca din generala….nu mai este.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *